Ce înseamnă un produs bio, eco, organic sau natural?
Postat de Alexandra Manolache peTrăim vremuri în care fluxul de informații circulă atât de rapid, încât este suficient să intrăm în orice magazin și să fim copleșiți de cantitatea de opțiuni pe care le avem în aproape orice sector de marfă. Fie că e vorba de alimente, vestimentație sau produse cosmetice, consumatorul are atâtea alternative la dispoziție, încât uneori nici nu mai știe ce să aleagă. Drept urmare, e foarte important în momentul de față să știm să citim atât etichetele produselor, cât și să înțelegem foarte bine informația de pe ambalaj.
Există două categorii de produse de la care nu ar trebui să facem rabat la calitate, respectiv alimentele și produsele de îngrijire și make-up, pentru că acestea ajung în organismul nostru prin ingerare sau aplicare și ne pot influența sănătatea, starea de bine și aspectul.
Termenul de NATURAL este foarte des întâlnit în prezent, dus chiar până la suprasaturație. Dar ce înseamnă un produs 100% natural, de fapt? E simplu! Un produs care provine din natură, categoric opus al produselor sintetice. Ceea ce e foarte important de reținut este că un produs care are mențiunea NATURAL pe etichetă, nu prezintă nicio garanție că nu ar conține ingrediente obținute printr-o agricultură bazată pe pesticide, îngrășăminte chimice sau alte substanțe dăunătoare. Mai mult de atât, acesta mai poate conține și aditivi sintetici, amelioratori, conservanți sau coloranți și E-uri. Un produs natural nu înseamnă un produs BIO, ECO sau ORGANIC!
Termenii bio, eco și organic sunt de fapt echivalenți. Ei înseamnă unul și același lucru și fiecare producător alege unul din acești termeni pentru eticheta produsului în cauză. Singura diferență este că poate depinde de locul de proveniență. Termenul BIO este folosit în țări ca Germania, Franța sau Italia. Termenul ORGANIC este folosit pe teritoriile vorbitoare de limba engleză: SUA, Canada, Marea Britanie. În România a fost adoptat ca standard termenul: ECOLOGIC.
Un produs certificat eco, bio sau organic provine dintr-o fermă bio în care se practică agricultura organică. Acest proces presupune conservarea biodiversității și promovarea echilibrului biologic. Nu este permisă folosirea insecticidelor, pesticidelor, antibioticelor, hormonilor sau acceleratorilor de creștere, fertilizanților și îngrășămintelor artificiale. Nu este permisă cultivarea organismelor modificate genetic (OMG). Pot fi folosite însă anumite substanțe speciale certificate organic. De asemenea, un aliment ecologic nu conține aditivi sintetici sau solvenți și nu este sterilizat prin iradiere. Sunt necesari doi ani pentru a trece de la o cultură clasică la una ecologică.
Orice fermă sau cultură ecologică este certificată de un organism certificator autorizat și reglementat care respectă atât legislația de la nivel european, cât și cea de la nivel național. Au loc controale frecvente și riguroase și întregul proces este înregistrat în detaliu. Procesul de certificare este anual. Agricultura Ecologică este organismul de certificare biologică ce aparține Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România.
În ceea ce privește sectorul cosmeticelor, produselor de îngrijire sau a produselor de curățenie pentru casă, acestea pot fi certificate de către firme private. Dar certificarea ecologică este de fapt pentru produsele rezultate din agricultură, adică materia primă.
Cu toate acestea, cosmeticele și produsele de îngrijire organice au un standard de certificare numit COSMOS (Cosmetic Organic Standard).
Cele 5 categorii de ingrediente pentru un produs cosmetic sunt:
- Apă
- Minerale (ingrediente de origine minerală)
- Agro-ingrediente procesate fizic
- Agro-ingrediente procesate chimic
- Alte ingrediente.
Dintre cele enumerate mai sus, doar ingredientele din categoriile 3 și 4 pot avea certificare ecologică. Apa poate fi tratată dacă se respectă anumite procedee permise, iar mineralele pot fi folosite atât timp cât sunt obținute fără modificări chimice.
Pe un produs cosmetic sau de îngrijire poate fi găsită una din următoarele sigle: COSMOS ORGANIC, COSMOS NATURAL, iar pentru ingrediente, CERTIFICAT COSMOS sau APROBAT COSMOS.
Cosmos Organic = semnătura acordată produselor care respectă standardul Cosmos în toate aspectele și conține procentajele necesare de ingrediente organice.
Cosmos Natural = semnătura acordată produselor care respectă cerințele standardului Cosmos în totalitate, dar nu conțin procentajul minim de ingrediente organice.
Certificat Cosmos = semnătură acordată agro-ingredientelor procesate fizic sau chimic al căror conținut organic respectă standardul Cosmos.
Aprobat Cosmos = semnătură acordată pentru materie primă non-organică, dar care este aprobată pentru a fi folosită în produsele cosmetice certificate Cosmos.
Producătorul de cosmetice și produse de îngrijire este cel care are datoria de a contacta o entitate autorizată în vederea începerii demersurilor de certificare. Procesul de certificare include inspecții anunțate sau neanunțate și poate dura câteva luni.
Este foarte important să știm să citim eticheta unui produs și să interpretăm informațiile de pe aceasta.
Să luăm ca exemplu Apa Micelară Blândă Mayie:
- 95% din ingrediente sunt certificate ORGANIC (deci de proveniență agricolă/materie primă care poate fi certificată organic)
- 5% din ingrediente sunt certificate COSMOS ORGANIC
Pe eticheta din spate putem vedea lista exactă a tuturor ingredientelor, cele trecute cu o steluță fiind certificate organic, cele cu două steluțe fiind certificate Cosmos organic.
Certificate organic înseamnă: apă florală de lavandă, apă florală de salvie, apă florală de trandafir, ulei esențial de lavandă și limonene/ linalool (compuși ai uleiului esențial).
Certificate Cosmos Organic înseamnă: glicerină, lactat de sodiu, benzoat de sodiu, gluconat de calciu, hidroxid de sodiu etc. Aceste ingrediente sunt sintetice dar sunt “curate”, astfel respectând standardul Cosmos în toate aspectele și putând fi utilizate în produse organice.Asigură-te că verifici înainte produsele pe care le achiziționezi și citești cu atenție informațiile care atestă că acestea sunt realizate din ingrediente certificate organic. Evită să te pierzi în a citi etichete care blufează conținutul de pe ambalaj. Alege produsele cu grijă și bucură-te de un ten și o piele sănătoasă la superlativ. Ingredientele sunt cosmice când vine vorba de natură!
← Postări mai vechi Postări mai noi →
0 commentarii